Am unele amintiri asa de clare din zilele dinainte de Halloween din 2015. Era dimineata de 28. Ne-am trezit toti trei nedumeriti, nestiind in ce parte sa o apucam in incercarea de a rezolva bilete de avion, transport pana la Londra, concedii, taxi si bagaje pline de haine negre. In ultimele zile intorsesem ideea pe toate partile, dar in dimineata aceea ne-am decis ca cea mai buna decizie e sa zburam spre Romania cat mai repede posibil.
“Ok si cum ma imbrac de “Halloween”? Pai -all black, everything- si lantul auriu cu cerb. Si am sa fiu eu; eu trista, disperata si plansa.” Nici nu aveam alta sansa.
Dupa jumatate de ora eram in centru, la banca. Paseam hotarat, cu privirea blurata inainte, ca sa ma asez in rand. Intre timp telefonul a inceput sa-mi vibreze in mana si “Daddy” a aparut pe ecranul negru. Nu, nu era negru; il vedeam eu negru. De fiecare daca cand suna un numar de acasa un fior  rece imi trecea prin tot corpul si o frica specifica zilelor de “sarbatoare” imi dadea tarcoale. Insa de data asta am alungat repede gandurile rele zicandu-mi ca probabil suna ca sa punem la punct detaliile intoarceri noastre.
Raspund repede, dar soptit si apasat, iar o voce grava si ferma se aude la celalalt capat:
-“D” vreau sa imi promiti ca esti calma si ca nu reactionezi urat, gandeste.te ca totul va fi bine! Vreau sa iti spun ca….
Era prea tarziu. In acel moment au inceput sa-mi curga lacrimi si sa ma cuprinda tot felul de sentimente de regret si tristete profunda. Nu am raspuns nimic. Am pasit inainte si probabil m-am inchis undeva in lumea mea, iar urmatorul lucru pe care mi-l amintesc era ca nu aveam puterea sau dorinta sa scot nici un cuvant in timp ce un prieten conducea cu viteza in drum spre Luton.
” As fi vrut macar sa mai apuc cateva momente, sa.i spun ca o sa.i duc dorul” era unul din multele mele ganduri.
Ar fi fost 3 zile in care, deoarece locul meu de munca imi cerea prezenta obligatorie, ar fi trebuit sa particip la petreceri cu costume hidoase in care oamenii sarbatoreau moarte, uratul, vrajitoria; in schimb am participat la inmormantarea unui om pe care l-as fi vrut aproape toata viata.
Atmosfera a fost una sumbra pentru mine. Priveam in gol in timp ce primeam incurajari de la oameni binevoitori sau de la cei care pur si simplu voiau sa respecte protocolul. Nu cred ca pot fi descrise sentimentele ce te incearca atunci cand stii ca o persoana care a insemnat asa de mult pentru tine nu mai e.
La o zi dupa ce am trecut de momentul greu in care am vazut sicriul coborand in groapa dadeam scroll pe facebook incruntandu-ma la pozele din seara precedenta cu descrieri patetice: “Buhuhu. The Halloween party was so awesome :)) ” si imi venea sa strig si sa le spun tuturor: “Nu voi, ci eu am “sarbatorit” cu adevarat Halloween-ul. Si nu am gasit nimic de ras, nimic ce as putea ironiza in moarte!”
img_20161029_161022-modified

 

Love it, live it, like it, share it:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *